Moartea narcisului

Autor : Dimitrie Anghel

             I
                       
                Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară,
                Surîde lîngă mine, pe-o margine de cupă;
                Căci eu îi port de grijă cu drag, ca să nu moară,
                În amintirea mânii ce s-a întins s-o rupă.

                Trăiește încă floarea, dar inima mea bate,
                Văzînd-o cum pălește din ce în ce mai tare.
                Sunt alte flori desigur mai mândre și bogate;
                Dar numai eu știu taina Narcisului ce moare.

                Trăiește floarea încă, dar mâne-ncet va plânge
                Alăturea de cupă, petală cu petală,
                Și flacăra ce arde în mine se va stinge,
                Ca focul care-l uită pe vatră o vestală...
                ...
                
             IV

                În liniștea odăii s-a stins încet-încet...
                Nu și-a fărmat viața petală cu petală,
                Ci a murit cu fața din ce în ce mai pală,
                Ca un bolnav ce-ngroapă cu dânsul un secret.

                Așa s-a stins în taină, și nimeni n-a știut,
                Căci în minuta asta de grea melancolie,
                Eu singur stam de față la muta-i agonie,
                Și singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.

                Iar cînd a fost ca toate aceste să le scriu,
                Asemeni unui suflet de moarte dezlegat,
                Un blând parfum în aer ușor s-a strecurat,
                Și a rămas în casă plutind pân-în târziu.

Albăstrele

 Albăstrele
Autor :Vladimir Sosiura
Traducere Maria Banuș
(din volumul ”Poezia de dragoste a lumii”
1965)

                                
                                   Sinilii, pe şesuri, ce de albăstrele!
                                   Şi privirea dragei - tot o albăstrea
                                   Râu-n zări desface sinilii cordele,
                                   trec peste răzoare, eu şi draga mea.

                                   Anii se vor duce, vor zbura ca norii,
                                   oameni vor culege flori, ca şi acu.
                                   Numai noi lipsi-vom, dar în lumea florii
                                   albăstrele, poate, fi-vom eu şi tu.

                                   Un flăcău va duce fata pe cărare,
                                   despre fericire păsări vor zvoni,
                                   cu-ale noastre sfinte albăstrele-n floare,
                                   ochii dragei sale va asemui.

Despre flori...

Goethe:
Florile sunt simboluri frumoase ale naturii prin care ea ne arată cât de mult ne iubește.

H.Heine:
Parfumurile sunt sentimentele florilor.

V.Hugo:
Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut femeia,El nu ar fi făcut floarea.

Rabindranath Tagore:
Un grăunte de praf nu întinează  o floare.

William Blake:
Intr-un grăunte de nisip să vezi o lume
În ficare floare de câmp , Paradisul.

Paul Claudel:
Floarea este trecătoare,dar bucuri pe care ne-a dat-o într-un minut
Nu ste dintre acele lucruiri care au început sau sfărșit.

Henri Matisse:
Există flori pretutindeni pentru cine vrea să le vadă.

Floricele de petunii

Autor:Corneliu Liveanu
Floricele de petunii
(fragment)

Cum păşeam sub raza lunii,
pe cărări cu iarbă deasă
floricele de petunii mă-nsoţeau,
cântând spre casă.

O, voi, flori încântătoare
pentru cine, pentru cine
înălţaţi, cu-nfiorare,
doruri şi cântări senine ?

Noi trimitem cu tot dorul
 zi şi noapte mulţumirea,
către Tatăl Creatorul,
ce ne-a pus în piept iubirea!

Mă întâmpinau gorunii
prin poienile-nnoptate,
iar mireasma de petunii
se-nălţa cu pietate.
*

Legenda Daliei

Autor: GH.Tomozei

                              A fost demult...și Daliei ,crăița,
                              i s-a pierdut ,de bună seamă,vița.
                              Doar basmul ne-amintește câteodată
                              că fata a rămas nemăritată.
                              se vede c-a fost tare mofturoasă
                              și-a fost bogată foarte și frumoasă...
                              Era înaltă ți-avea trup subțire
                              și-și alesese,în sfârșit un mire
                              cu care-a hotărât să facă nuntă.
                            ” Mai pune-o funtă și mai pune-o funtă,
                              e prea săracă rochia purpurie,
                              spre alta ochiul prcă mă îmbie,
                              că e cu flori mai proaspete și-i nouă.
                              (ce-ar fi de le-aș purta pe amândouă?)”.
                              Mai pune o funtă și mai pune una...
                              Când a sfârșit murea în zare luna.
                              S-au risipit în patru zări nuntașii
                              și mirele-a plecat,s-au dus și nașii...
                              Doar dalia bolborosea-nainte,
                              nemulțumită încă de veșminte.
                              Când s-a lăsat pustiu peste palate
                              era-mbrăcată abia pe jumătate...
                              Acuma ,ca în vremea zânei Dochii,
                              e-nveșmântată-n patruzeci de rochii;
                              trufașa trândăvește prin grădină,
                              dar mirele întârzâie să vină.

                            

Visul florilor

Autor:Constantin Rusu

                                         Visul florilor

                               Prin gândurile mele puse în amurg
                               îmi ascund cuvintele printre petale
                               unduind în mireasma de flori albe
                               care vestesc răsăritul primăverii.

                               Depărtările parcă devin înguste
                               şi timpul trecut e atins de uitare,
                               în contemplarea câmpiilor tremurând
                               lângă misterul zăpezii adormite.

                               Florile caută sclipirea stelelor
                               şi clădesc ele singure curcubee
                               sub tremurul glasului de ciocârlii
                               strângând şi culorile înmiresmate.

                               Florile au înţelesuri neînţelese
                               şi lasă moştenire reînvierea,
                               ne ţin întrebările fără răspuns,

                               iar visul lor nu-l vom citi niciodată.

Floare de toamnă...

MOTTO : ”Prima floare înflorită pe Terra a fost o invitaţie la un cântec încă nenăscut”.(Rabindranath Tagore)

Mică lectură de toamnă :

”Crizantemele sunt florile amurgului de toamnă, de o frumuseţe serafică, senină, gânditoare. Sub vălul ploilor mărunte, cenuşii, sunt resemnări superbe, mirări colorate, visări cromatice, clipiri de lumină vie. Numai ele, cu tâlcul lor simbolic pot însoţi pâlpâirea lumânărilor pe mormintele vechi şi proaspete, pe mormintele toamnei.”(Iuliu Bărbat ”Nedeia florilor”
 

Crizantemă – floarea deznădejdii...

                                  
                                   Crizantemă – floarea deznădejdii
                                   Cu parfumul tău trist şi amar
                                   Că-i aproape răsuflarea iernii
                                   Îmi aduci aminte iar şi iar.

                                   Floare enigmatică şi pură,
                                   Palid semn al verii ce s-a dus –
                                   Spune-mi, de ce-n lumea asta dură
                                   Nici tandreţi nici sentimente nu-s?

                                   Tu, regina frunzelor de-aramă,
                                   Tu, cea sărutată de zăpezi,
                                   Spune-mi de ce sunt cuprins de teamă
                                   Când s-aşterne bruma prin livezi.

                                   Crizantemă – floare solitară
                                   Tu, ce înfloreşti când pomii mor,
                                   De ce mă cuprinde-n fapt de seară
                                   De trecutul mort atâta dor?

                                   Floarea tinereţilor apuse,
                                   Crizantemă – ultim vis aprins,
                                   De ce îmi rămân mereu nespuse
                                   Lacrima şi dorul meu nestins.

                                   În grădina sufletului meu,
                                   Pustiită straşnic de tristeţi,
                                   Stai de-a pururi cu parfumul tău
                                   Tămâind amare dimineţi.

                                   Lăcrimând când gerul te va arde
                                   Şi zăpada floare-ţi va păli,
                                   Te-oi culege şi te-oi pune-n suflet
                                   Şi-mpreună ne vom vesteji.

                                   Crizantemă – floarea deznădejdii,
                                   Floarea ceţii şi-a tristeţilor,
                                   Sub troian de gheaţă când vei zace
                                   Te-oi păstra în rana ochilor.

Autor :Boris Ioachim