Flori de mac

Autor:
Lucian Blaga

                               În frunza de cucută amară
                               îmi fluier bucuriile-și-o- neînțeleasă teamă
                               de moarte mă pătrunde,
                               cum vă privesc pe malul mării de secară,
                               flori de mac.

                               Aș vrea sa vă cuprind,
                               că, nu stiu cum, petalele ce le purtați
                               îmi par urzite
                               din spuma rosie
                               a unui cald și-nflăcărat amurg de vară .

                               Aș vrea să vă culeg în brațe
                               feciorelnicul avânt,
                               dar vi-e atât de fragedă podoaba,
                               că nu-ndrăznesc,
                               o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

                               Și-aș vrea să vă strivesc,
                               că sunteți roșii, roșii
                               cum nu au putut să fie pe pământ
                               decât aprinșii, marii stropi de sânge ce-au căzut
                               pe stânci
                               și pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
                               când s-a-ngrozit de
                               moarte.

Cântec despre maci

Autor:
Boris Ioachim 

                              Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
                              Pe când adie vântul, într-o amiază caldă,
                              Ca unduirea verde, a unui lan de grâu -
                              În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?

                              Par, macii, sânge proaspăt – ca sângele prelins
                              Din torturate trupuri, de primi martiri creștini…
                              Sublim pătează câmpul – de-un verde viu, aprins –
                              Și –adânc mă înfioară – de aceea-mi par divini.

                              Înseninat de vântul, ce fruntea-mi răcorește,
                              Pe când în ochi, îmi joacă, o veselă sclipire,
                              Scrutez peisaju-acesta – pictat dumnezeiește –
                              Și-n sufletul meu, pacea, se-mbină cu iubire…

                              Iubire pentru oameni – ce simțământ deplin! –
                              Căci simt că-i iert pe semeni – pe mine că mă iert…
                              Mă simt și serv şi rege, sub marea de senin –
                              Perfectă e natura – cum Dumnezeu mi-e cert.

                              Pe câmpuri, pe făgașe, pe margine de șleau –
                              Modest cresc macii roșii – și-atât de delicați!
                              Că–s o minune-n sine, nicicum, habar nu au –
                              Și nici nu bagă-n seamă – că-n seamă nu-s băgați.

                              Sublimi – precum natura, și roșii – sânge-pur,
                              Simbolizând iubirea și jertfa – totodat’,
                              Stingheri sunt macii-aceștia, sub cerul plin de-azur –
                              Emblema inocenței și-a gândului curat.

                              În ziua-n care câmpul nu-i va mai izvodi,
                              Nici grâul – pâinea lumii – în spic nu va da rod…
                              Atuncea, lumea noastră, ori se va prăbuși –
                              Ori primeni-va-și fața cu-n nou, curat, norod…

                              …Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
                              Pe când șopteşte vântul, într-o amiază caldă –
                              Ca unduirea verde, a unui lan de grâu,
                              În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?!…

Macii

Autor:
Costel Huică

                                   Ce efemere flori sunt macii !                                  
                                   Ca o gingașă simfonie.

                                   În simbolistica iubirii
                                   Vor dăinui o veșnicie.

                                   Să nu-ncerci să le schimbi menirea,
                                   Orice efort ar fi în van,
                                   De vrei să le cunoști iubirea
                                   Prefă-te tu în rodnic lan !

Costel Huică
De blogul ”Doza mea de umor”

Maci pe nisip

Autor:
Ion Vanghele

                             Cuvintele vin la tine ca fluturi,
                             Nu poți când le vezi decât să te bucuri,                              
                             Culoare și foșnet, lumine și umbre,
                             E totul mișcare și jocuri de unde

                            Și-un suflet ce zace pe țărmuri uitat,
                            Când versul în lume, tăcut a plecat,
                            Și-n jur mai rămâne doar cerul și ploaia,
                            Cu macii cei roșii să ardă odaia

                            Pe apele mării am să-mi conduc vasul
                            Și-oi plânge în păsări, cu ochii și glasul,
                            Cu foșnetul dorului prin lume pribeag,
                            Iar noaptea călca-voi cu stele pe prag

                            Lumina mea dulce în nopți să sărute,
                            Cu raze de lună, rotunda ta frunte,
                            La piept sa te țină în noapte furiș,
                            Când dorul te arde, păienjeniș

                            Sunt demon, iar tu ești albul meu înger,
                            Amurgul mă face în taină să sânger,
                            Și dorul mă doare, dar totuși mai sper,
                            Să ardem luceferi pe un capăt de cer

                            Ne privim tăcuți,
                            Luminați de-un mac,
                            Te cunosc de-o zi,
                            Te iubesc de-un veac...

 

Macul:două legende

1 .In Grecia antică macul era simbolul fertilității.
O legendă grecească ne povestește că macul a fost creat de zeița Demetra(Demeter) pentru a-i aduce alinarea somnului pentru pierderea fiicei sale Persefona(Persephone).

2. Un alt mit ne istorisește că macul a fost creat se zeul somnului (Morpheu)pentru a-i alina zeiței Ceres dorul și durerea provocate de lipsa fiicei sale.
Zeul somnului (Hypnos)și zeul morții(Thanatos) erau reprezentați purtând pe cap cununi de flori de mac sau ținând în mâini floride mac.

***
Macul este floarea emblematică a statului California.